#glowbydm: Despre Trend It Up visând la călătoria la Viena împreună cu Alina Ceușan

În 8 zile blogul meu va împlini un an – da, voi avea oficial un an (numai!) de când „bloggăresc”, deși mă simt atât de familiară cu tot: tastatura a devenit una din prietenele mele cele mai bune, Lightroom-ul e la degetul meu mic, Youtube-ul a început să nu mi se mai pară atât de înfricoșător și am început să fiu capabilă să-mi vizualizez comunitatea, stând chiar în fața mea, așteptând să le ofer inspirație.

Dar nu fiți prea șocați – nu s-a întâmplat ca exact acum un an să fi spus „oh, pare așa fain să faci asta și asta, mă apuc și eu!”. Nu așa se începe un blog -cine ar putea începe așa? Nu, a fost o călătorie lungă până am ajuns să-mi deschid simțurile lumii. Sunt îndrăgostită de modă, potrivirea diferitor materiale, texturi, styling-uri, estetici, toate astea de când mă știu.

Acest lucru a fost mereu reflectat în stilul meu de a fi, de a vorbi, de a mă îmbrăca și, nu în cele din urmă, în modul în care mă expun unei audiențe mai mari în social media – să-i spunem pe nume, Instagram. E de-a dreptul ciudat că o aplicație îți poate înteți în așa fel pasiunea încât să te încurajeze să faci ceva minunat cu viața ta. Iată-mă acum – mărindu-mi blogul din ce în ce mai mult, muncind tot mai tare și mai tare și luând fiecare oportunitate care există și care mi se pretează mie și visurilor mele, exact ca aceasta: #GlowByDM, o provocare care mi-a sărit în ochi din momentul în care am citit titlul postării de pe blogul Alinei Ceușan: Bloggers wanted! Vino cu mine la GLOW by dm în Viena. My dear roses, o accept!

La început, nu m-am gândit nici măcar o dată la toate oportunitățile ce erau să vină, în afara celei pentru care mi-am și deschis blogul de fapt, lăsând la o parte pasiunea pentru scris: îmbogățirea portofoliului pentru admiterea la o facultate de Fashion Business din UK. Pe parcursul călătoriei mele, am realizat că e mult mai mult de-atât – am avut colaborări frumoase cu branduri frumoase, am întâlnit oameni excepționali și am învățat că online-ul nu e un loc în care să te simți singur, ci dimpotrivă – unul în care să-ți faci conexiuni infinite. Acum, vă cer ajutorul pentru a mă conecta la noul meu vis – acela de a merge la Viena cu o persoană pe care o admir atât de mult pentru cine este și ce face (și CUM o face), Alina Ceușan, pentru unul dintre cele mai mari evenimente de fashion & beauty de pe scena germană – GLOW by dm drogerie market.

Trend It Up by dm – selecția mea de produse

În acest articol am ales nu doar să menționez aceste produse dm Trend It Up și să vă spun cum le-aș folosi eu dacă ar fi să ajung la acel eveniment de vis, dar și să le fac un #REVIEW, pentru ca voi, roses, să știți exact ce cumpărați!

1. Trend It Up EXPERT FIXING SPRAY 20,99 RON

Acest spray de fixare a machiajului e exact acea piesă care-mi lipsea de pe măsuța de toaletă, așa că am decis să rezolv asta cumpărându-mi unul! Luând în considerare prețul extrem de decent și mirosul minunat pe care-l avea, nu a durat mult până să-l aleg pe acesta: Trend It Up EXPERT FIXING SPRAY.

Mi-am făcut machiajul ca de obicei: mi-am aplicat fondul de ten Lancôme Teint Idole Ultra Wear, mi-am făcut contouring-ul, mi-am periat sprâncenele și BAAM – spray, spray, spray! – revigorant, frumos mirositor și de durată, numai bun pentru setat machiajul! Recomand acest produs cu tot dragul, fie că aveți un anume buget, fie că pur și simplu preferați produsele drugstore!

Sunt sigură că spray-ul ăsta va fi un must pentru mine la evenimentul #GlowByDM, imaginați-vă numai să stai în machiajul tău o zi și-o noapte fără să-l fi setat – coșmar! Tocmai de asta am de gând să cumpăr și să recumpăr spray-ul ăsta întruna.

2. Trend It Up HIGHLIGHTENING EYE SHADOW CREAM WATERPROOF 19,99 RON

Când am testat-o pe mână, m-am îndrăgostit – era atât de frumoasă și sclipitoare, atât de delicată și totuși cu un efect atât de schinbător, nu am putut rezista să o cumpăr! Mai ales gândindu-mă cât de fain ar arăta și ca iluminator de ten – și ghici ce, chiar arată!

N-am să mint, după un timp s-a adunat puțin în ridurile fine ale pleoapei, însă pe punctele mai înalte ale feței? A fost mirific. La prețul la care e, poți avea o cantitate bună de highlighter gata de folosit oriunde vrei tu, deci da, pentru mine e un YES!

Cred că ar fi perfect de purtat la #GLOW, numai închipuiți-vă strălucirea asta peste tot pe clavicule, pomeți, vârful nasului, deasupra buzei, sub arcul sprâncenei – peste tot unde ar trebui să fie pus un iluminator în toată regula!

3. Trend It Up ULTRA MATTE KAJAL EYE PENCIL11,99 RON

Sinceră să fiu, am fost surprinsă să văd cât de pigmentat și moale este acest creion de ochi la prețul lui. Poate știți, poate nu, dar eu una sunt obsedată cu conturarea ochilor cu un creion negru pe linia apei (conjunctiva) – parcă îi dă un efect atât de dramatic totuși încadrându-se într-o zonă casual cu puțin rimel și un eyeliner subțire cu o codiță subtilă.

Din moment ce acest produs e deja un must-have pentru mine, nu există nicio îndoială că am să profit la maxim de el la #Glow, cu un eyeliner mai îndrăzneț și un iluminator mai deosebit în colțul intern al ochiului, ce ziceți? I say it’s a WIN!

4. Trend It Up MULTIPLYING EYETTENTION MASCARA – 20,99 RON

Pe cât de mult iubesc prospețimea unui rimel nou, pe atât mă sperie – oare o să-mi ruineze look-ul, o să se transfere pe piele, o să-mi lipească genele? E atât de imprevizibil totul cu un rimel nou-nouț, în vreme ce atunci când e o idee mai folosit, totul merge atât de lin! Cine se mai află în aceeași dilemă ca mine? Cu toate astea, sunt îndrăgostită de periuța acestui rimel – e exact acea formă perfectă, ușor arcuită, ocupându-se în special de genele de la coada ochiului, alungindu-le și totuși oferindu-ți volum și suplețe.

Chiar dacă în primă fază mi s-a părut că acest rimel îmi lipește genele (ceea ce urăsc!), mi-am dat seama apoi că, dacă aplici o cantitate mai mică de produs (mică, mică!), îți conferă un look care-ți taie răsuflarea! Așadar, dacă știi cum să-ți dozezi mascara și iubești genele separate, lungi și voluminoase, atunci mascara asta este pentru tine! Cu siguranță este perfectă pentru mine, mai ales când o voi asocia cu un highlighter orbitor la evenimentul #Glow.

Așadar, roses, asta a fost! Spuneți-mi în comentarii care a fost produsul vostru preferat, pe care l-ați cumpăra și de ce. Urați-mi noroc în concursul #GlowByDM contest, hugs!

Don’t forget to follow me on social media:

Instagram: @mariadius

Youtube: Maria Dius

Facebook: Maria Dius @mariadiusthejournal

Prin acest articol, particip la campania de recrutare GLOW by dm drogerie market @AlinaCeusan.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *